Talpalari.ro proiect ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre Biserica Talpalari. Pentru o vizualizare corecta și atrăgătoare a informaților este necesar ca mecanismul Java Script să fie activat.
Parohia "Nașterea Maicii Domnului" - Talpalari

Iași, România

Istoricul Biserici Talpalari

Istoric

Din pomelnice și din alte documente vechi rezultă că primul ctitor al bisericii cunoscută astăzi cu numele Talpalari a fost marele vistiernic Iordache Cantacuzino. Cumnat cu voievodul Vasile Lupu și sfetnic apropiat al ctitorului Mănăstirii «Sf. Trei Ierarhi» din Iași, Iordache vistiernicul înalță pe la 1640 ctitoria sa cu hramul «Nașterea Maicii Domnului», la marginea de nord a orașului.
Mai târziu, în veacul al XVIII-lea, se vor așeza pe aceste locuri meșterii tălpălari, cu atelierele lor de dubit pieile și de confecționat încălțăminte. Breasla lor va da și numele cel mai popular al sfântului locaș, Biserica Tălpălari sau Talpalari. Pe la 1742, paroh al bisericii era preotul Antonie iar staroste al breslei tălpălarilor Ioan Papajemnă. Până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a păstrat în biserică o lumânare de breaslă. Biserica Talpalari și slujitorii ei beneficiau din vechime de anumite danii și privilegii din partea domnitorilor.
Alături de familia Cantacuzino, care va purta de grijă bisericii vreme de 220 de ani, printre ctitori, sprijinitori și binefăcători se numără alte familii vestite: Beldiman, Scorțescu, Cazimir, Hermeziu, Burghelea, Gane, Carp, Botezatu, Bosiasa. Banul Atanasie Gosan lasă moștenire sfintei biserici, prin Diata sa din 6 aprilie 1828, întreaga moșie Mădârjești din ținutul Cârligăturii cu satul Cudrești (692 ha) , precum și 5, 25 ha la Bucium, cu case, vie și livadă.
La 19 iulie 1827, un foc mare «început la casele spătarului Ilie Zmău și arzând Ulița mare toată, Mitropolia, Trisfetitele, Curtea gospod, Podul vechi, Târgul de jos, Heresteaua și Sfântul Constantin până peste Bahlui, au ars și biserica Tălpălari, distrugându-o până la goliciunea zidurilor». Un urmaș din familia primilor ctitori, marele vornic Dimitrie Cantacuzino-Pașcanu, văzând trista ruinare a bisericii lângă zidurile căreia își dormeau somnul de veci înaintașii săi, reface din temelii sfântul locaș, «făcându-i din nou bolțile și catapeteasma, mărindu-i ferestrele și înfrumusețându-le cu cele din lăuntru și cele din afară podoabe». Un mare purtător de grijă pentru biserică a fost, în acea perioadă, mitropolitul Veniamin Costachi, el însuși descendent din neamul Cantacuzinilor.
La 16 iunie 1835 se săvârșea în biserică Sf. Liturghie și slujba aghiasmei mici pentru binecuvântarea Academiei Mihăilene, situată în imediata apropiere. De altfel, biserica Talpalari va servi drept paraclis pentru noua școală.
În 1884, când biserica era cu totul în ruină, s-au făcut reparații capitale din venituri proprii. S-a reparat întreaga zidărie, s-au pictat pereții și bolțile în ulei de către N. Roteanu, s-a poleit catapeteasma, s-au refăcut cafasul, ușile și ferestrele. Tot atunci s-a construit din nou clopotnița și s-au adăugat două pavilioane lipite de fața sudică: unul la intrarea în pridvor, celălălt cu acces la altar, deasupra criptei unde se află osemintele unor ctitori și binefăcători ai bisericii.
Planul bisericii respectă forma de cruce, cu turnul clopotniței deasupra exonartexului. Altarul, cu bolta semicalotă, are o fereastră pe axul estic. În navă cupola este semisferică, sprijinită pe cele 4 arcade semicirculare, fără triunghiuri sferice, străbătute în centru de o mică cupolă.
Nartexul are o boltire en berceaux, sprijinită pe pereții laterali și vestici și pe arcada ce o desparte de nava principală. ªi această boltire este străbătută de o cupolă semicirculară, puțin adâncă. Despărțirea dintre navă și nartex este marcată numai prin arcada semicirculară înaltă și prin artificii picturale în formă de pilaștri.
Pictura în stil neorenascentist, realizată în 1886, cuprinde câteva tablouri de mari dimensiuni, remarcându-se scenele din pronaos: «Drumul Calvarului» (pe latura nordică) și «Iisus judecat în fața lui Pilat» (peretele de sud) .
Catapeteasma din lemn, lucrată în stil baroc, este foarte frumoasă, fiind asemănătoare cu cea de la Sucevița; are colonade albe, ornamentate cu sculpturi de lemn aurit. Ușile diaconești sunt așezate în unghi, iar aranjamentul icoanelor este cel clasic.
Zidăria exterioară a sfântului locaș este împodobită în stilul barocului constantinopolitan, asemenea altor biserici ieșene: Mitropolia veche, Sf. Teodori, Curelari. Nișe trilobate și rombice se înșiruie de jur-împrejurul edificiului, pe trei registre de dimensiuni diferite, de la soclu și până aproape de streașină.
Dacă secolul al XIX-lea a fost perioada de strălucire a Talpalarilor, când dobândise și renumele de «biserică a școalelor», a doua jumătate a veacului XX a fost una de umilință și răstignire: deposedată de averi, ctitoria Cantacuzineștilor va fi agresată fizic de construcțiile noi din epoca socialistă, fiind la un pas de a urma soarta Academiei Mihăilene, demolată în 1964. De altfel, după 1953 biserica are și un al doilea hram, Sf. Ilie, în amintirea bisericii filiale de pe strada V. Alecsandri nr. 9, ctitoria lui Ionașcu Gheanghea de la 1620, demolată pentru a se construi blocuri cu locuințe.
După 1990 s-au început lucrări de restaurare, însă puterea financiară a parohiei este mult sub cerințele unui monument istoric, înscris în lista Ministerului Culturii și Cultelor cu nr. 24 B 406. S-a refăcut împrejmuirea bisericii, s-au efectuat lucrări de reparații curente, s-a reparat cripta și s-a așezat deasupra intrării acesteia un mozaic bizantin reprezentând Învierea Domnului. Enoriașii entuziaști speră că vor putea reda frumusețea de odinioară a sfântului locaș, cu eforturile lor și cu susținerea unor prieteni și binefăcători pe care Dumnezeu îi va îndrepta către biserica Maicii Domnului de la Talpalari.